Pentru al doilea an consecutiv membrii Ghildei au participat la LWIF în 2008, oferind vinurile lor importatorilor şi/sau distribuitorilor din Marea Britanie. Cele patru vinării care exportă vinurile în Marea Britanie: Acorex Wine Holding, Chateau Vartely, Vinăria Bostavan şi Vinăria Purcari şi-au expus selecţiile lor de vinuri rafinate din soiuri de struguri autohtone şi internaţionale.
Un component important al participării în acest an la LWIF a fost seminarul şi degustaţia sub genericul «Descoperă Moldova», conduse de Caroline Gilby MV şi jurnalistul Darrel Joseph. Participanţii au putut să se familiarizeze cu una din cele mai vechi, deşi poate încă puţin cunoscute regiuni vinicole europene. S-a pus accentul pe potenţialul Moldovei de a produce vinuri de calitate mondială din soiurile existente autohtone şi cele internaţionale. Gilby şi Joseph şi-au prezentat şi propria selecţie pentru a conferi participanţilor gustul vinurilor de înaltă calitate capabile de a fi produse de vinăriile moldoveneşti. La seminar, Gilby şi Joseph au făcut o descriere a schimbărilor pozitive şi evoluţiei rapide a industriei vinicole moldoveneşti.
Caroline a mărturisit: «Când am venit prima dată în Moldova, nu prea ştiam dacă să mă aştept la bine, dar iată-mă întorcându-mă din nou. Ţara asta te vrăjeşte. Moldovenii sunt foarte ospitalieri şi binevoitorii şi au o gamă fascinantă de vinuri locale unice cu arome incitante».
Darrel a adăugat, : «Moldova are toată gama de ingrediente potrivite ca producţia sa vinicolă să capete poziţii mai solide pe piaţa internaţională a vinurilor de calitate. Cultura sa de producere a vinului datează din timpuri străvechi, condiţiile climaterice şi solurile sunt foarte bune şi există suprafeţe considerabile de podgorii pentru asigurarea unui flux esenţial de materie primă. Ghilda Vinurilor Moldoveneşti este un exemplu elocvent al consolidării vinăriilor pentru a demonstra întregii lumii ca într-adevăr vinurile moldoveneşti sunt de calitate înaltă şi pot fi savurate de cei mai pretenţioşi consumatori».
Mai jos urmează o abreviere scurtă a vinurilor expuse:
- Acorex Wine Holding şi-a prezentat colecţia sa «Taking Root», elaborată în comun cu PLB şi generată iminent pentru piaţa britanică. Colecţia a inclus deliciosul Bastardo-Cabernet Sauvignon, noul captivantul Bastardo-Merlot şi suplul Pinot Grigio, creat de o echipă de experţi vinificatori internaţionali inclusiv Umberto Menini din Italia şi Vladimir Lazariuc din Moldova.
- Chateau Vartely a lansat o nouă selecţie de calitate din portofoliul său divers, incluzând ediţia limitată Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay şi Feteasca Albă, specie autohtonă de struguri de vin. Chateau Vartely de asemenea a debutat cu minunatul Pinot Noir şi Merlot rosé şi încă trei varietăţi de ice wine : Riesling, Traminer şi Muscat Ottonel.
- Vinăria Bostavan a prezentat o varietate de vinuri liniştite şi de desert obţinute din strugurii culeşi din micro zonele Etulia şi Oneşti din sud-estul ţării. Vinul său personalizat este Black Doctor, un vin de desert cu aromă de prune şi ciocolată, Cabernet Sauvignon cuvée, Merlot şi Saperavi din micro zona Etulia. Bostavan de asemenea şi-a demonstrat noul său vin DAOS, inspirat de tradiţiile moldoveneşti străvechi.
- Vinăria Purcari, situată în faimoasă regiune moldovenească Purcari în sud-estul ţării şi-a dezvăluit Negru de Purcari şi Roşu de Purcari, două vinuri roşii seci de producţie limitată. Aceste vinuri sunt produse utilizând metode profesioniste tradiţionale moldoveneşti, maturate minimum 3 ani în butoaie de stejar. Negru de Purcari este un cupaj de Cabernet Sauvignon, Saperavi şi Rara Neagră, soi autohton. Roşu de Purcari este un vin elegant obţinut dintr-un cupaj din strugurii Cabernet Sauvignon, Merlot şi Malbec.